Fundașul central al lui Dinamo, Cosmin Moți, a declarat că va rămâne la gruparea "alb-roșie" și abia așteaptă debutul noului sezon. "Sunt aici, mă pregătesc și aștept să înceapă treaba. M-am întors de la lot și acum vreau să fac treabă pentru echipa mea. Nu pot să spun dacă ar fi fost bine sau rău dacă aș fi ajuns la Lazio, nu vreau să mă gândesc la aceste lucruri, pentru că nu ar fi normal. Poate e mai bine pentru noi că rivalii nu ne bagă în seamă în lupta pentru titlu. Toată lumea e liberă să vorbească și să spună ce vrea. Îmi aduc aminte că așa făceam și noi. Băteam cu 4-0, cu 3-0, apoi ne lăudam, iar apoi a venit dezastrul", a spus Moți.
Â
Fotbalistul lui Dinamo a vorbit și despre amicalul câștigat de "câini" în fața lui Nantes (2-1). "Nantes este o echipă bună, dar nu rezultatul ne-a interesat. Important este ce se va întâmpla din 26 iulie. Acum mai puțin contează. Avem nevoie să ne pregătim și să fim în formă maximă la data menționată mai sus", a încheiat Moți.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER