Giuleștenii iubesc fotbalul- spectacol, iar Julio Cesar pare să fie jucătorul care îi trebuie Rapidului odată cu plecarea lui Daniel Pancu în Rusia. Mijlocașul s-a numărat printre remarcații lui Peseiro după amicalul cu FC Sion, în vreme ce unul dintre conducători l-a lăudat la zece minute după ce a intrat pe teren: „E sculă omul! Se vede că nu e brazilian doar în pașaport!“. La antrenamente, Cesar e îndrăgostit de minge, de care nu se desparte nici la exercițiile de încălzire. Jonglează tot timpul, ține mingea la ceafă, iar în timpul jocurilor-școală e printre puținii care îl înving constant pe Coman. Coechipierii au simțit de la început că e fotbalist, iar noul număr 10 și-a câștigat deja respectul acestora. „Tot timpul driblează. E mereu cu capul sus și ne mai înnoadă picioarele la antrenamente“, povestește unul dintre aceștia. Cesar explică secretul său: „Joc fotbal din plăcere!“. A vizitat doar Carrefour
Pentru că a venit în România cu doar trei zile înainte de a pleca în cantonament, Cesar nu a apucat să vadă țara noastră. „În România am auzit că sunt foarte multe locuri frumoase pe care vreau să le vizitez. Am stat foarte puțin în București și am făcut cumpărături în Carrefour!“
"Nu sunt mulțumit de forma la care am ajuns acum și trebuie să trag tare. Peseiro e un superantrenor, e cunoscut și în Brazilia. Sunt fericit la Rapid" – Julio Cesar, mijlocaș Rapid
"Îi recomand lui Săpunaru să meargă la FC Porto" – Carlos Cesinha, mijlocaș Rapid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER