La cât de vanitos îl știm și grijuliu cu propria imagine când dă ochii cu Platini, Mircea Sandu trebuie să aibă o strângere de inimă. L-a cam luat gura pe dinainte și s-a trezit promițând că s-ar găti la patru ace ca amfitrion al finalei Cupei UEFA. Mai întâi în 2009, apoi peste un an, ultima speranță era agățată de 2012. Fudulie cu siguranță, dar și un strop de credulitate condamnabilă. Un stadion nou-nouț, la cheie, în doi- trei ani. Floare la ureche poate prin Elveția, pe unde-l poartă drumurile de ștab continental, un basm acasă. După ce noul primar Oprescu a descoperit America – nu se potrivesc cifrele de execuție a unei lucrări –, orizontul de așteptare a noii arene s-a întins ca elasticul. Blocaje, contestații, procese, recursuri. Nu știe nimeni zilele omului, dar parcă îl și vedem peste vreo 25 de ani la un talk-show pe Mircea Sandu adus de spate, sprijinit în baston, ca venerabilul Traian Tomescu, cu o foarfecă în mâna tremurândă gata să taie, simbolic, panglica noului stadion al nației. Ce se poate la Cluj, la București e fructul oprit. Ca pe Boc, și pe Oprescu îl dă afară din casă fudulia. Chirurgul a fost însă răsfățat de soartă să inaugureze un stadion-gigant, după care are libertatea să lege pe cine poftește. Doar după.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER