Vasluianul Adrian Porumboiu este conștient de importanța „dublei” cu azerii de la Neftci Baku.
Finanțatorul echipei FC Vaslui a precizat că șansele de calificare în turul al doilea preliminar din Cupa UEFA sunt de partea propriei echipe: „Eu i-am văzut sâmbăta trecută în jocul pe care l-au avut în deplasare. O echipă bine așezată, robustă, antrenată de fostul tehnician al lui Dinamo Kiev, Anatoli Demianenko. Cred că șansele sunt de partea noastră, dar nu este suficient. Va trebui să facem un joc foarte bun pentru a ne califica mai departe”.
Porumboiu a vorbit și despre obiectivele echipei vasluiene din campionat: „Obiectivul e o clasare cât mai bună, pe măsura investițiilor pe care le facem. Sunt convins că vom avea un parcurs foarte bun, am mare încredere în jucători”.
Bossul vasluian s-a declarat mulțumit de transferurile efectuate și îl laudă pe antrenorul Viorel Hizo pentru ordinea pe care a instaurat-o la Vaslui: „O dată cu venirea lui Hizo este liniște la echipă și nu prea sunt motive de îngrijorare. Fiecare este cu treaba lui acum. Nu vom mai face transferuri, nu mai aducem niciun jucător, în ciuda speculațiilor din presă. Sunt mulțumit de transferurile făcute, am reușit să aducem toți jucătorii pe care i-am dorit. Am adus fotbaliști buni, Daniel Munteanu, Cânu, Aliuță, în mod deosebit Burdujan. Avem achiziții serioase, în total sunt nouă jucători noi”, a încheiat Adrian Porumboiu.
Â
"Am încredere în lotul pe care îl are la dispoziție Hizo. Sunt convins că putem trece de Neftci." Adrian Porumboiu, finanțator FC Vaslui
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER