După ce în ultimele două sezoane Farul Constanța a avut parte de un început slab în Liga I, antrenorul constănțenilor, Ion Marin, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că speră ca echipa pe care o pregătește să nu mai repete "performanțele" din anii trecuți din începutul campionatului. "Farul a început destul de prost sezonul în ultimii doi ani și în acest an vrem să nu se mai repete același lucru. Ca și în sezonul trecut, vom avea parte de un campionat foarte disputat", a susținut Marin.
Tehnicianul s-a arătat mulțumit de ultimul cantonament al Farului și de rezultatele din jocurile amicale, dar a menționat că în campionat va fi mult mai greu, meciurile oficiale fiind complet diferite de cele de pregătire: "A fost un cantonament bun din toate punctele de vedere. Când spun asta mă refer la condițiile de pregătire, de refacere și la meciurile amicale pe care le-am disputat. Am întâlnit patru adversari buni, Twente Enschede, Slaven Belupo, Anorthosis Famagusta și Lokeren, în fața cărora jucătorii au evoluat foarte bine. Meciurile amicale nu se compară însă cu cele oficiale, este cu totul altceva. Joci pe bani, pe puncte și apare stresul".
În stagiul de pregătire din Germania, Farul a obținut o victorie, cu 2-1, împotriva formației belgiene Lokeren, două rezultate de egalitate, ambele cu același scor, 0-0, cu Anorthosis Famagusta și Slaven Belupo, fiind învinsă, cu 3-2, de echipa din prima ligă olandeză, Twente Enschede.
articol de Bogdan Stănescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER