Deși nu se poate măsura, ca număr de suporteri, cu marile rivale, Marseille sau Saint-Etienne, clubul care a câstigat șapte titluri consecutive, un record pentru sportul-rege din Franța, vine tare din urmă.
Un președinte potent financiar, un oraș puternic în spate, dragostea fanilor sunt tot atâtea argumente care-i fac pe specialiști să creadă că Lyon va deveni, cu acte în regulă, echipa tuturor recordurilor. Marseille are 10 titluri, Saint-Etienne, opt, dar cele două grupări care au scris istorie în Hexagon trebuie să se teamă de formația președintelui Aulas. Asemănări cu feroviarii
Adversarii de azi ai Rapidului au avut, pâna la obtinerea primului titlu, o evolutie oscilanta în campionat, retrogradând de mai multe ori si reusind contraperformanta de a ramâne sase ani la rând în liga a II-a. Din acest punct de vedere putem consemna o bizara asemanare cu mersul de marfar al giulestenilor care, la rândul lor, au picat în "B" de mai multe ori în istoria lor, penultima oara ramânând blocati timp de sase sezoane în Seria a II-a a diviziei secunde. Evident, diferentele sunt si mai numeroase, performantele din ultimul timp si banii lui Aulas detasând pe Lyon de Rapid și de orice altă echipă din fotbalul autohton. Începuturi un pic neclare
Spre sfârsitul primului război mondial, în 1917, existau patru grupări în regiunea lioneză: L.O.U, C.S. Terreaux, A.S. Lyonnaise si FC Lyon. Dupa încheierea păcii se încearcă crearea unei structuri bazată pe coabitarea dintre amatorism și profesionism, dar proiectul va eșua. Abia la sfârșitul celei de-a doua mari conflagrații mondiale proiectul va fi reluat, pe data de 3 august 1950 presa locală anunțând înființarea unei grupări profesioniste care avea sa se numeasca, pentru inceput, Olympique de Lyon et du Rhone, precursorul lui Olympique Lyonnais. Echipa va purta culorile rosu si albastru, identice cu cele de pe stema orasului.
Un "nou-născut" care dă semne de viață
Primaria se va implica, inca de la inceput, in viata echipei, un lucru benefic pentru viitorul unei formatii cu un viitor incert. Astfel, la imboldul mai-marelui orasului, echipa paraseste stadionul Iris si se muta pe actualul Stade de Gerland, arena care fusese data in folosinta in anul 1920. Se ia decizia ca echipa sa pastreze culorile alese initial, Lyon evoluand, pana in prezent in rosu si albastru. Dupa ce castiga primul meci profesionist, cu 3-0, in fata lui CA Paris, lionezii promoveaza la finele sezonului 1950/1951 in prima liga. Dupa cum consemnau ziarele locale, "5000 de suporteri au salutat accederea in Ligue 1, dupa o victorie obtinuta cu scorul de 3-2 impotriva lui Monaco". "Bebelusul" se facuse baiat mare.
O retrogradare, dar și o revenire
Primul antrenor al istoriei profesioniste a echipei, Oscar Heisserer, ajuns la vârsta de 38 de ani, își ia ghetele din cui și, din postura de jucător, pune umărul la promovarea imediata a roș-albaștrilor. Pe urma, de la sfârșitul sezonului 1953-1954, Lyon va disputa 1070 de meciuri consecutive în prima divizie, record bătut de Nantes abia în 1993.
Apar primele rezultate notabile
Perioada cuprinsă între anii 1954 și 1968 este controversată. Deși echipa se menține în prima divizie, performanțele, cu excepția câtorva meciuri de exceptie, întârzie să apară. Totuși, destui jucători celebri vor îmbrăca tricoul "leului", iar numărul de suporteri începe să crească simțitor.
În anul 1959, Lyon elimină celebra Stade de Reims în optimile de finală ale Cupei Franței, în 1963 pierde finala în fața lui Monaco, dar se reușește crearea primului "11" notabil din istoria fotbalistica a clubului. Lucien Jasseron, primul si ultimul antrenor care a castigat cupa cu o formatie de liga a II-a (in speta, Le Havre) preia pe OL si repeta aceasta performanta cu OL (2-0 contra celor de la Bordeaux), aducand gruparii din centrul Frantei primul trofeu. O a doua cupa va fi adjudecata in 1967 (3-1 cu Sochaux), iar mijlocasul Saison va ramane celebru pentru ca degajat un balon direct in bratele presedintelui De Gaulle, aflat pe stadion pentru a-i premia pe invingatori.
A doua mare echipa a lui Lyon
Între 1969 si 1975, "leii" pierd, în 1971 o finală de Cupa (0-1 în fața lui Rennes), dar își adjudecă pentru a treia oară acest trofeu în 1973 (2-1 contra echipei campioane en titre, FC Nantes). Un meci rămas în amintirea suporterilor datorită golului victorios marcat de celebrul Bernard Lacombe cu… mâna. Lyon, pregatită de Aime Mignot termină pe podium edițiile de campionat din 1974 și 1975, în rândurile lor evoluând portarul Chauveau, Raymond Domenech, iugoslavul Liubomir Mihailovic sau uruguayanul Maneiro. Atacul era punctul forte, cu Lacombe, Di Nallo si Chiesa în avanposturi.
Retrogradare dupa 30 de ani
Formatia își pierde suflul începand cu sezonul 1976, problemele financiare grave ale clubului obligându-i pe conducători să vândă mai mulți jucători pentru a evita falimentul. Dupa ce evită, la limită, retrogradarea în 1980, Lyon nu mai poate evita căderea în "purgatoriu" la infinit. Astfel, în 1983, sub conducerea președintelui Jean Perrot, va pica în Ligue 2. Și asta, dupa 30 de ani consecutivi pe prima scena! Vremuri grele
Șase ani la rând în liga a II-a, între 1983 și 1989, o contraperformanță de care suporterii nu prea vor să-și aducă aminte. Președintele Charles Mighirian cedează conducerea unui tânăr întreprinzător local, Jean-Michel Aulas, care promite fanilor că metropola va reveni în prima divizie. Prima idee a noului patron a fost readucerea lânga echipă a unor oameni care transpiraseră pentru echipă în anii 70, iar Raymond Domenech (actualul tehnician al "cocoșilor") este numit antrenor, în timp ce fostul golgeter Bernard Lacombe devine director sportiv. Doar un an mai târziu de la venirea "boss-ului", Lyon, puternic susținuți de fani, revine în prima divizie. Lyon revine in Europa
Anii ’90 consemnează întoarcerea lui Lyon la statutul de echipă europeană. Mergând în continuare pe ideea de a readuce fostele glorii lângă echipă, patronul Aulas îl numește pe Jean Tigana la cârma echipei, iar la sfârșitul sezonului 1994-1995, băieții termină pe doi, în spatele lui FC Nantes. Era cea mai buna clasare în campionat până în acel moment, iar suporterii cer echipei să le îndeplinească marele vis. Olmeta, golgeterul Florian Maurice sau Ludovic Giuly inflamează imaginația fanilor. Lyon are, din nou, echipa tare!
Progres lent, dar sigur
După un dezastruos 0-7 la Auxerre, bossul îl cheama pe "fiul rătăcitor", eternul Bernard Lacombe. Mandatul acestuia înseamnă două locuri trei, revenirea lui Sonny Anderson în Franța, dar și o jenantă eliminare în fața slovenilor de la Maribor. Totuși, echipa joacă spectaculos, presa laudă stilul extrem de ofensiv, dar echipa nu pare capabilă să caștige campionatul. La finalul mileniului, Aulas anunță ca este dispus să facă orice pentru ca Lyon să fie încoronată campioană.
Începe marea aventură
Data de 5 mai 2001 consemnează primul trofeu pentru Lyon dupa 28 de ani de secetă. Golul victorios înscris de Mueller, în prelungirile finalei Cupei Ligii, marchează întreruperea ghinionului care a urmărit-o pe Lyon de atăția ani. Mai mult decât atat, Stade de France parea un fel de Gerland, peste 40.000 de suporteri entuziaști salutându-i pe Govou&comp pentru performanța lor. Din păcate, în campionat rămâneau condamnați la locul al doilea, în spatele lui FC Nantes la sfârșitul respectivului sezon.
Un oraș cuprins de nebunie
Sub conducerea lui Jacques Santini, Lyon reușește să dea lovitura. Deși începuseră dezastruos sezonul, baieții pregătiți de acesta reușesc un retur formidabil și, pe data de 4 mai, aduc titlul pe Gerland. "Cu cât sunt mai numeroși adversarii, cu atât va fi mai frumoasă victoria". Sunt cuvintele scrise pe un banner de la peluza a II-a de suporterii care au tremurat până la capăt pentru primul campionat caștigat de Lyon. Lens avea un punct avans înaintea ultimei etape care, consemnând meciul direct dintre cele două echipe, reprezintă o adevarată finală a campionatului. Puternic încurajați de fani, Lyon învinge, cu 3-1 și provoacă o adevarată demență în întreaga regiune lioneză. Bossul Aulas, cuprins de entuziasm, declara că acesta este doar începutul. Al doilea titlu pentru Lyon
Sezonul următor va semăna la indigo cu precedentul. Pregătiți acum de Paul le Guen, baieții de la Lyon vor învinge, în penultima etapa, pe Monaco, unica formatie care le putea bara drumul catre paradis. Golul lui Juninho a insemnat declansarea unei noi fiesta in oras si in imprejurimi, dar publicul dorea din ce în ce mai mult. Liga Campionilor nu mai părea ceva de neatins pentru nimeni. Nici pentru fani, nici pentru conducerea clubului.
Al treilea titlu consecutiv
La sfărșitul sezonului 2003-2004, Lyon se încoroneaza, din nou, campioană, amenințând șirul de victorii consecutive în campionat deținut, până atunci, de Saint-Etienne și Marseille, ambele având patru asemenea performanțe. De data asta, însă, finalul a fost diferit, decizia finală venind pe fondul unei înfrângeri, 0-1 la Paris. Dar, conjugată cu meciul pierdut de Monaco, 1-4 la Rennes, finalul partidei de pe Parc des Princes a însemnat, practic, caștigarea unui nou campionat. În plus, formația la care evoluau Coupet, Deflandre, Edmilson, Cacapa, Govou sau Luyindula atinge, în premieră, faza sferturilor de finală ale Ligii Campionilor.
Titlul cu numarul 4 și despărțirea de Paul le Guen
Cea mai bună echipă pe teren propriu, cele mai multe puncte câștigate "afară", cel mai bun atac, cea mai bună aparare, cel mai mare buget din Ligue 1 (90 de milioane de euro). În plus, copiind modelul Manchester United, se crează brandul OL, care va da aceasta denumire unui lant de cafenele, unei companii de telefonie mobila, alteia de taxiuri, unei firme de turism etc). Lyon devine o afacere de succes, iar presedintele Aulas anunta ca va continua sa investeasca in club. Rămânea de văzut cât de greu va cântări anunțata plecare a lui Paul le Guen.
Lyon peste tot
Jucătorii pregătiți acum de noul antrenor, Gerard Houllier, provoacă din nou isterie în oraș la sfârșitul sezonului 2005/2006. Întăriți de venirile lui Tiago și Fred aceștia, cu 84 de puncte, un alt record, câștigă titlul pentru a cincea oară consecutiv. Din păcate, se opresc, din nou, în sferturile Ligii Campionilor, italienii de la AC Milan mergând mai departe în semifinale. O mașină de fotbal
Al șaselea titlu consecutiv vine la sfârșitul sezonului 2006/2007. Acum, având o echipă în schimbare (plecaseră Diarra, Monsoreau, Pedretti și Frau, dar veniseră pe malurile Ronului Squillaci, Kallstrom si Toulalan), Lyon se impune la pas, dar Liga rămâne departe. Presa începe să se plictisească de victoriile lui OL și începe să publice mai multe date despre succesele financiare ale lui Jean-Michel Aulas. Acesta, dupa ce este ales la conducerea G-14, anunță construcția OL-Land, un vast complex care va consemna și darea în folosință a unui nou stadion cu o capacitate de 60.000 de locuri. Mai mult decât atât, clubul este cotat la bursă, iar acționarii anunță un profit net de 88 de milioane de euro, sumă ce reprezintă plusul adus de brandul OL. Egalii lui Armstrong
Încă un titlu de campioni la sfarșitul sezonului trecut, iar ziarele din Hexagon compară performanța lui Lyon cu cele șapte victorii în Turul Franței ale americanului Lance Armstrong. Pregatiți de Claude Puel, noul om forte dupa plecarea lui Houllier din străvechea capitală a galilor, fotbaliștii lui Lyon au stabilit o performanță care greu va putea fi egalată în viitor. Este greu de anticipat, însă, unde se va opri șirul recordurilor lui Lyon, mai ales că suporterii, plictisiți de campionat, doresc acum o Ligă a Campionilor pe malurile Ronului. Și nu s-ar supăra deloc dacă Lyon ar sacrifica sezonul viitor pentru a privilegia obținerea unei atari performanțe în Europa.
Â
articol scris de Octavian METONI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER