Directorul sportiv al Fiorentinei, Pantaleo Corvino, a declarat că a primit o ofertă oficială din partea clubului AS Roma pentru un transfer al atacantului Adrian Mutu, informează site-ul fiorentinanews.com.
"Ieri dimineață, am primit un telefon de la Roma și au făcut o ofertă pentru Mutu. Ne-am întâlnit, pentru că așa mi se pare normal. Vrem să păstrăm la Fiorentina toți fotbaliștii importanți, dar dacă un jucător nu dorește să rămână, nu îl putem ține cu forța. Adrian ne-a cerut o mărire de salariu, iar noi am încercat să-i satisfacem cererea", a spus Corvino.
De asemenea, site-ul violanews.com susține că oficialii clubului Fiorentina tratează în mare secret transferul românului la AS Roma. Din câte se pare, romanii au mărit oferta la 20 de milioane de euro, oferindu-i atacantului român un salariu de 3,2 milioane de euro. Mutu nu a semnat până acum prelungirea contractului cu Fiorentina, deși clubul toscan i-a făcut o ofertă de prelungire a contractului până în 2012.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER