Mureșan: „Sper să nu mai văd ‘valize’ și în sezonul acesta”

Mureșan:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vacanta s-a terminat! Cele 18 cluburi din Liga I sunt gata de noul sezon și toate au un obiectiv care trebuie îndeplinit. Vezi ce și-a propus fiecare echipă pentru ediția de campionat 2008-2009, direct de la oficialii competitoarelor.

La „raport” vine președintele celor de la CFR Cluj, Iuliu Mureșan.

„Rapidul are un lot valoros, apropiat de al nostru”

Oficialul campioanei anticipează o luptă încinsă la titlu, cu Rapidul drept principal adversar, dar atenționează că tot CFR-ul va avea câștig de cauză la finalul celor 34 de etape:

Sunt convins că prima șansă la cucerirea unui nou titlu de campionă o avem tot noi, CFR-ul. Avem un lot puternic, l-am întărit, cea mai bună atmosferă, toate condițiile pentru performanță. Lupta la titlu va fi foarte încinsă, vor lupta pentru campionat în următoarea ordine: CFR, Rapid, Steaua și Dinamo. Rapidul s-a întărit serios în această vară, cel mai bine dintre echipele mari ale Bucureștiului, au un lot apropiat de al nostru”

„Jocurile de culise nu vor dispărea nici în acest sezon”

Președintele a mai precizat că speră într-o nouă ediție a Ligii I disputată sub semnul fair-play-ului, spre deosebire de precedenta, a cărei desfășurare a pus de multe ori la încercare corectitudinea președinților de club.

Cele mai urâte lucruri petrecute în sezonul trecut au fost „valizele”, sper să nu mai avem de a face cu ele și în acest an. Jocurile de culise nu vor dispărea nici în acest sezon, sunt convins de asta, dar nu mă tem, vom fi vigilenți, ne vom lua toate măsurile pentru a nu fi afectați. Nu mă tem că nu vom fi lăsați de „sistem” să câștigăm din nou campionatul, nici anul trecut nu am fost lăsați, dar i-am silit, ne-am luat ce ni se cuvenea. Așa va fi și anul ăsta, suntem prea puternici ca să fim opriți prin manevre”, a spus Iuliu Mureșan pentru www.prosport.ro


„E un lucru bun disputarea meciurilor la ore apropiate, mă bucură, mai ales la finalul sezonului, atunci când se încearcă diverse lucruri”

Articol scris de Marian Ionică

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am aflat primii 4 concurenți de la Survivor România 2025! Acuzații grave la adresa Kanal D: „A tras sforile!” Detalii picante
Am aflat primii 4 concurenți de la Survivor România 2025! Acuzații grave la adresa Kanal D: „A tras sforile!” Detalii…
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului, înainte ca sicriul să fie coborât în groapă
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului,…
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
TUN uriaş. Dan Şucu pregăteşte cel mai scump transfer din istoria Rapidului: ”Peste 10 milioane de euro”
TUN uriaş. Dan Şucu pregăteşte cel mai scump transfer din istoria Rapidului: ”Peste 10 milioane de euro”
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Ungaria depăşeşte România la rezerve de aur, după ce a achiziţionat 14,5 tone în septembrie
Ungaria depăşeşte România la rezerve de aur, după ce a achiziţionat 14,5 tone în septembrie
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Yamato Zaharia a fost “asaltat” de Ovidiu Neveu la o terasă din centrul Bucureștiului. Răfuiala din ring s-a mutat în stradă: luptătorul a fost victima unei “ambuscade”
Yamato Zaharia a fost “asaltat” de Ovidiu Neveu la o terasă din centrul Bucureștiului. Răfuiala din ring s-a mutat în…
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se mai ține pe picioare
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
×