Adrian Mutu a fost folosit de antrenorul Prandelli în a doua repriză a partidei amicale de sâmbătă cu Figline, 1-0 pentru echipa viola.
Odată cu decizia patronului Diego Della Valle de a-l păstra pe român, fanii și-au schimbat brusc atitudinea ostilă față de Adrian. Acesta a închis la rându-i definitiv capitolul Roma, din moment ce s-a manifestat ca un adevărat tifoso pe perioada încălzirii, sărind pe binecunoscutul îndemn al galeriilor italiene, „Qui non salta gialorosso e”. Semnarea noului contract ar putea fi amânată din nou pentru miercuri sau joi, dar nu este clară încă durata contractului, până în 2013, cum vrea jucătorul, sau doar până în 2012, intenția clubului.
Cât privește marea perdantă a cazului Mutu, AS Roma, directorul sportiv Daniele Prade a prezentat presei precontractul care fusese semnat de el și omologul Pantaleo Corvino de la Fiorentina, Mutu devenind de marți – susține el – un fotbalist al Romei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER