Am venit la Beijing după aur!

Am venit la Beijing după aur!
  • Publicat:
  • Actualizat:

După cele opt ore de zbor, delegația României a ajuns la Beijing. Primul contact cu atmosfera locală a fost șocant, aerul fiind irespirabil, foarte cald și extrem de umed.

Încă din avion, după aterizare, sportivii remarcaseră ceața densă care se vedea afară, dar au aflat după câteva minute, în aeroport, că nu este vorba de ceață, ci de așa-numitul smog, creat de poluarea intensă și de ceața care învăluie orașul în acest anotimp. „În ultima lună, deși nu plouă și este vreme bună, nu cred că am văzut soarele de două ori”, ne-a explicat un localnic.

Rând pe rând, cei peste o sută de membri ai delegației au trecut imediat la formalitățile de sosire, fiind nevoiți să completeze niște formulare stufoase. În timp ce tricolorii scriau, în spatele lor un grup de oficiali chinezi au început să cânte, dar să și aplaude, în semn de bun venit pentru români.

Trei sportivi au avut probleme

Fie că era vorba de voluntarii olimpici sau de oficialii aeroportului, chinezii i-au asaltat pe sportivii noștri cu blițurile foto, cele mai căutate fiind, firește, gimnastele. Cu toții au făcut apoi cunoștință cu cei doi roboți care vorbeau, o demonstrație de tehnologie avansată etalată de gazde, după care a urmat controlul pașapoartelor, extrem de strict și acesta.

Aici, pentru că numărul de pe pașaport nu corespundea cu cel de pe acreditare, doi dintre înotători, Răzvan Florea și Fane Gherghel, dar și tiristul Alin Moldoveanu nu au fost lăsați să treacă, fiind duși într-o sală separată timp de vreo zece minute, până când șeful misiunii române, Anu Epuran, a rezolvat problema.

În fine, a urmat o altă „barieră”, validarea acreditărilor, unde fiecare sportiv sau oficial a trebuit să fie verificat pe computer, formalitate la care iarăși s-a așteptat la cozi. Cei care au scăpat mai repede au profitat de timpul câștigat și s-au îndreptat spre zona unde se aflau cele patru mascote ale Olimpiadei, în mărime naturală, cu care s-au fotografiat. „Fetelor, sunt de două ori mai mari decât voi păpușile alea!”, au făcut hazde gimnaste masivii înotători.

Au primit cartele cu numere de China

Și la banda de bagaje s-a pierdut mult timp, cele mai mari emoții avându-le Ionela Tîrlea și Răzvan Florea, cărora le-au ieșit gențile cu mare întârziere, timp în care oficialii delegației numărau zecile de lăzi și de containere cu echipament sportiv și medical. Oficialii delegației și-au primit și cartelele SIM cu numere de telefon locale pentru a comunica mai ușor în luna pe care o vor petrece aici, în China.

Nicolae Forminte, „atacat” de ziariști

Nicolae Forminte a fost imediat reperat de ziariștii chinezi, care l-au și asaltat cu interviurile, coordonatorul lotului de gimnastică glumind cu aceștia, el spunându-le că nu a venit să facă turism în China, ci pentru a lua aurul… Marea problemă cu care tricolorii cred că se vor confrunta este comunicarea cu gazdele, mulți dintre ei făcând chiar haz de faptul că cei din aeroport vorbeau puțin limba engleză… mai mult cu mâinile…

Una peste alta, componenții delegației au petrecut în aeroport mai bine de două ore, după care autocare speciale i-au dus direct în Satul Olimpic. Acesta e amplasat la aproape o oră de mers cu mașina pe o autostradă care părea pustie, mai mult ca sigur din cauza restricțiilor de circulație impuse de stat pe perioada JO.

Andrei Nourescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
"Am greşit când am ales FCSB". Şi-a asumat transferul ratat: "Nu eram pregătit când am acceptat"
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×