După ce a marcat un gol, dar a și ratat o lovitură de pedeapsă în prima etapă, căpitanul ardelenilor crede că echipa lui nu va pierde cu Dinamo.
Încă afectat că a privat-o pe Gaz Metan de o posibilă victorie în prima etapă, atacantul vrea să se revanșeze în fața lui Dinamo, de unde speră să aducă toate cele trei puncte la Mediaș.
E supărat din cauza ratării cu Oțelul
„Încă sunt supărat că am ratat acel penalty, nu-mi vine să cred că am fost atât de aproape de victorie. Puteam să câștigăm cu Oțelul, de asta îmi pare cel mai rău. Nu mi-a reproșat nimeni nimic, din contră, m-au încurajat și colegii, și antrenorul. Le mulțumesc pentru acest lucru”, a mărturisit Claudiu Boaru.
Medieșeanul este hotărât să-și repare greșeala chiar duminică, atunci când va da piept cu formația lui Mircea Rednic. „Noi, jucătorii, avem o motivație în plus, știind că vom juca împotriva lui Dinamo. Mergem în București la victorie și sper să câștigăm toate punctele puse în joc. Vreau să dau măcar un gol pentru a mă revanșa după ratarea din etapa trecută”, a încheiat atacantul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER