CNSAS susține că președintele Federației de Tenis de masă, Cristinel Romanescu, ar fi fost colaborator al securității. Șeful FRTM, Cristinel Romanescu, și-a turnat colegii în perioada comunistă. Cel puțin așa reiese dintr-o plângere depusă de CNSAS în insÂtanță. Printr-un comunicat remis presei centrale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității susține că omul cel mare din sportul cu mingea mică ar fi semnat note informative pentru Securitate, sub numele conspirativ „Sebastian”.
Romanescu ar fi fost recrutat „pentru supravegherea informativă a colegilor din cadrul Clubului Sportiv Buzău” și ar fi obținut calificative favorabile „despre relații cu cetățeni străini, intenții de evaziune și despre alți tineri din învățământ din Buzău”. „Ori de câte ori ne întorceam în țară de la competiții ne luau la întrebări. Mai ales că de fiecare dată mai rămânea câte unul prin străinătate”, a afirmat Romanescu pentru Adevărul. Conform publicației citate, șeful FRTM, aflat acum în China alături de delegația olimpică, va fi judecat de către Tribunalul București, pe 22 septembrie. Â „Un oportunist în stare de orice” Fostul secretar al federației de specialitate, Gheorghe Iordache, a declarat pentru Prosport că “l-a ghicit” pe Cristinel Romanescu, „un oportunist în stare de orice”. „Mi s-au înmuiat picioarele când am auzit. Sunt bulversat. Am lucrat cu el patru ani. Asemenea tupeu! L-am bănuit. Și eu am avut mult de pătimit de pe urma lui. Voia să intre și în Uniunea Europeană de tenis de masă. Un asemenea om nu are ce căuta în viața publică!”, a spus Iordache. Ex-oficialul FRTM a pomenit și de „mișmașuri” în cursa pentru președinția federației, pe care a purtat-o cu Otilia Bădescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER