Zilele acestea, „Nașul” se află la Beijing, în calitate de membru în Comitetul de Organizare al turneului olimpic de fotbal.
Abia ajuns în capitala Chinei, Sandu a avut surpriza să-și rătăcească bagajele pe drum, așa că ieri a apărut la ședința cu Sepp Blatter, președintele FIFA, îmbrăcat casual. A fost o postură stânjenitoare, fiindcă toți ceilalți oficiali erau la costum și cravată.
„Îmi cer scuze, domnule președinte, pentru ținută, dar mi-am rătăcit bagajele la aeroport”, s-a eschivat Mircea Sandu la întâlnirea cu bossul FIFA. „Stai liniștit, nu haina contează, ci omul!“, l-a consolat amuzat Blatter. „My friend, îți dau eu un costum, dar nu suntem de aceeași categorie”, l-a șicanat Mario Lefkaritis, președintele federației cipriote de fotbal. „Poate ai și niște pantofi Mario!”, a supralicitat Sandu.
A urmat fotografia oficială a membrilor Comitetului de Organizare, iar Mircea Sandu a încercat să se ascundă pe ultimul rând. Sepp Blatter l-a văzut și nu s-a așezat în mijlocul grupului până când unul dintre organizatori nu i-a găsit președintelui FRF un sacou de împrumut. „Acum, ești OK!”, a concluzionat amabil Blatter.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER