Președintele clubului Pandurii, Marin Condescu, le recomandă jucătorilor să uite de înfrângerea din meciul cu Poli Timișoara și să se concentreze pe partida viitoare cu Unirea Urziceni:
„Eu vreau să uităm de meciul cu Poli Timișoara. Duminică începem și noi campionatul și sper că vom debuta cu o victorie. Dacă batem Urziceniul se schimbă situația. Acum suntem mai supărați, însă vin ele și vremurile bune când vom zâmbi. Îmi doresc să câștigăm cât mai multe meciuri, chiar pe toate, însă nu se poate. Mai sunt și zile mai puțin faste, mai sunt zile în care nu-ți iasă nimic dar acesta este fotbalul, este un sport.”
Președintele gorjenilor a fost mulțumit de faptul că echipa a jucat un fotbal frumos în aceste prime două etape în care Pandurii au jucat contra a două echipe care vor evolua în cupele europene:
„Echipa are potențial și, cu siguranță, nu vom mai trece prin ce am trecut anul trecut. Eu merg în continuare pe mâna băieților și sunt convins că vor veni și victoriile. Nu disperăm pentru că nu au trecut decât două etape și am jucat contra a două echipe de cupe europene. La o adică am pierdut un meci și am făcut egal cu Dinamo. Dacă e să vedem partea plină a paharului e că jucăm un fotbal plăcut ochiului. Nu bubuim mingile, pasăm frumos, acum rămâne să fructificăm situațiile de gol și să nu mai greșim în apărare. N-am jucat așa cum ne-am fi dorit. Am pierdut meritat la Timișoara, însă scorul este prea sever. Gazdele au avut și noroc pentru că le-a intrat fiecare minge trimisă pe poartă, dar așa e în fotbal. Nu pun eșecul pe arbitraj. Ne-am dori să avem asemenea arbitraje în deplasare. De vină am fost noi că am pierdut, însă am pierdut o luptă nu și războiul.”
articol de Monalisa Popescu
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER