Selecționerii Gheorghe Tadici și Dumitru Muși au folosit două formule de echipă în partida cu Suedia, câte una pentru fiecare repriză.
Meciul amical s-a desfășurat în sala de antrenament a Olympic Sports Centrum Gymnasium din Beijing, fără spectatori, fără echipament de joc cu numere pe spate, dar cu două chinezoaice pe post de arbitru. România a început în formula: Elisei, Amariei, Brădeanu, Gâlcă, Neagu, Olteanu. În poartă, startul i-a aparținut Talidei Tolnai, iar Luminița Dinu și Tereza Pâslaru au intrat pe parcurs, fiecare apărând 20 de minute.
Jocul a mers fără opinteli, pe coordonatele tradiționale ale naționalei noastre: apărare bună și contraatac sau faza a doua. La pauză, România avea 17-11.
În partea a doua, pe teren au intrat Senocico, Meiroșu, Lecușanu, Bârsan, Beșe, Maier. Formula nu a rămas intactă, Tadici schimbând-o în faza de apărare pe Bârsan cu Brădeanu, atunci când suedezele s-au apropiat la trei goluri (26-23). La final, scorul i-a fost favorabil României, 32-27.
Tadici, mulțumit de angajament
 „Am folosit două echipe distincte, însă în niciun caz nu vom juca așa. Sunt mulțumit de angajament, de ritm și sunt convins că în altă formulă și greșelile tactice, și cele de atac se vor reduce”, a declarat Tadici la finele partidei. Unul dintre posturile atent urmărite a fost cel de apărător central, unde se prefigurează un „dublu” de forță, Beșe – Brădeanu. Prima reprezentativă va debuta la JO pe 9 august, contra Kazahstanului.
Prezent la meci, secretarul general al COSR, Ioan Dobrescu, a susținut: „Este cea mai valoroasă națională pe care am avut-o în istoria României”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER