Antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, a precizat că există negocieri pentru un transfer al fundașului Gabriel Tamaș de la Auxerre. "Nu vorbim de Tamaș acum. Moți, Goian au jucat foarte bine. Moți, un jucător foarte curtat…Haideți să nu vorbim până nu se va realiza transferul lui Tamaș. Sunt discuții, s-a vorbit cu el.", a mai spus Rednic.
Antrenorul crede că jucătorul sârb aflat în probe la Dinamo, Nikola Vasiljevici, fost jucător la UTA Arad, ar putea fi o soluție pentru postul de fundaș stângă. "Nu știu dacă va semna cu Dinamo, trebuie să mai avem răbdare cu el. Dar îmi place. Ar putea fi o soluție pentru banda stângă", a relatat Rednic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER