Beijingul face parte din albumul „Evergreen Memories” pentru Marian Oprea. Pe harta locațiilor preferate, gazda JO 2008 reprezintă unul dintre reperele importante din trecutul triplusaltistului. În urmă cu șapte ani, pe când avea doar 19 ani, în urbea „Orașului Interzis“, „Struțul” întindea ruleta la 17,11 m, stabilind un nou record național de juniori și obținând o medalie de argint. „Hehe… se întâmpla la Universiadă, ce vremuri!
A trecut ceva de atunci, s-au schimbat multe, dar acel argint mi-a purtat noroc și parcă l-a prevestit pe cel olimpic din 2004”, istorisește elevul Doinei Anton. Sosit luni după-amiază în Satul Olimpic, după un zbor de zece ore cu escală la Viena, piteșteanul și-a umplut în prima seară timpul pentru a nu pune geană peste geană. „Trebuie să mă acomodez repede cu fusul orar. La masă mi se închideau ochii, dar n-am voie să adorm. Odată cu începerea antrenamentelor voi intra în ritmul normal”, mărturisește cel mai constant atlet român din 2000 până în prezent. Cu un tonus bun după renașterea din ultimele două luni, ulterioare șirului de accidentări, „Struțul” afișează o siguranță de sine care ne dă aripi să visăm la o nouă medalie.
"Bine că Marian a scăpat de problemele de sănătate. Sperăm că ghinioanele au luat sfârșit"– Doina Anton, antrenoare Ziua și schimbarea
ProSport vă prezintă programul unui vicecampion olimpic până la intrarea în concurs. Mari efectuează câte o ședință de antrenament pe zi, antrenoarea Doina Anton pregătindu-i ședințe specifice. Ieri: alergări cu schimbare de ritm – un antrenament lejer, nu foarte solicitant, întrucât a fost prima zi după sosire Azi: se pune accentul pe elan – Stadionul din vecinătatea „Cuibului” Mâine: antrenament în sala de forță din Satul Olimpic
Vineri: va marșa pe sărituri – Stadionul din vecinătatea „Cuibului”
2 etape are de trecut „Struțul“ până a ajunge în lupta pentru medalii: calificările spre primii 12 și accederea între primii opt 17,81 metri măsoară cea mai bună săritură din cariera lui Oprea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER