Dacă Mutu nu e, nimic nu e! Cel puțin așa ar putea fi caracterizată evoluția Fiorentinei din meciul câștigat aseară împotriva Slaviei (2-0), în manșa întâi a turului trei preliminar al Ligii Campionilor.Atacantul român a avut nevoie de numai trei minute pentru a-și trece numele pe tabela de marcaj, după ce a transformat o lovitură liberă de la 25 de metri. Balonul șutat cu putere de „Briliant” s-a cuibărit cuminte în vinclul porții apărate de Vaniak și practic meciul a început de la scorul de 1-0 în favoarea gazdelor. Și asta grație românului, pe care mulți dintre oficialii Violei îl voiau plecat la Roma pe bani grei.
Mutu a fost aproape de o „doppietta” în repriza secundă, după un corner executat ca la carte, însă Vaniak a fost atent și a respins. Golul doi a fost reușit de Gilardino, semn că perechea din atacul Parmei de acum câțiva ani, formată din Mutu și din internaționalul italian, are forța de a repeta acel sezon de vis de pe „Ennio Tardini”. Prandelli și-a demonstrat astfel, încă o dată, clasa de antrenor, cei doi „ași” pe care i-a dorit la Fiorentina răsplătindu-i încrederea cu două reușite aproape echivalente cu accesul în grupele Ligii. „Gemenii golului” au fost schimbați în același minut, 77, dovadă clară a faptului că Prandelli vrea cu orice preț să sudeze cuplul din avanposturi.
„Gilardino și Mutu? Au jucat perfect, ca întotdeauna”– Cesare prandelli, antrenor Fiorentina 40 de meciuri a acumulat Mutu în cupele europene de-a lungul carierei sale (24 în Cupa UEFA și 16 în Liga Campionilor)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER