Oficialii Stelei caută să amâne partida din etapa a V-a, din 24 august, când roș-albaștrii se vor deplasa la Bistrița pentru meciul cu Gloria. Steaua va întâlni Galatasaray Istanbul pe 27 august, în manșa secundă a turului III preliminar al Ligii Campionilor, la doar trei zile după deplasarea de la Bistrița.
Lăcătuș s-a uitat peste programul echipei și a strâmbat din nas, solicitându-le diriguitorilor clubului din Ghencea o amânare a partidei cu Gloria. Bistrițenii au primit o adresă oficială din partea Stelei în urmă cu șase zile, însă nu s-a luat încă o hotărâre în ceea ce privește reprogramarea partidei. „Deocamdată nu am luat o decizie și nu știm dacă vom fi de acord pentru amânarea meciului. Să vedem, trebuie să ne consultăm cu ceilalți factori de decizie din cadrul clubului”, s-a rezumat să declare patronul Gloriei Bistrița, Jean Pădureanu (foto).
Â
articol scris de Cristi Jacodi
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER