Raymond Domenech este convins că nu va avea viață ușoară la cârma reprezentativei „cocoșului galic”, în cazul în care va pierde amicalul de mâine cu Suedia, de la Göteborg. Selecționerul Franței este în ingrata situație de a schimba generația de aur a fotbalului din Hexagon, care a ieșit pe ușa din dos odată cu dezastrul de la turneul final al Campionatului European din această vară. „Sunt sub presiune, e clar! Avem nevoie de rezultate imediate pentru a uita cât mai repede eșecul de la Euro. Am adus nume noi la lot, jucători ce sunt gata să dea totul pentru națională și asta mă face să sper că viitorul sună bine pentru Franța”, a declarat Domenech pentru site-ul oficial al federației franceze.
Despre partida cu Suedia, antrenorul vicecampioanei mondiale spune că este un test pe care elevii săi sunt obligați să-l câștige. „Nici ei nu traversează o perioadă prea bună, însă acasă sunt foarte tari. Vom ataca de la început pentru a ne impune jocul tehnic bazat pe viteză. Trebuie să câștigăm pentru a avea un moral bun înaintea preliminariilor CM”. Cu tot optimismul de care dă dovadă Domenech, presa din Franța scrie că un eșec cu Suedia i-ar fi fatal tehnicianului, acesta urmând a fi înlocuit de Didier Deschamps. L-a chemat și pe Nasri
Cu toate că inițial „l-a uitat” pe Samir Nasri, Raymond Domenech a apelat pentru amicalul cu Suedia și la serviciile jucătorului lui Arsenal, după ce Ben Arfa s-a accidentat. Mijlocașul „tunarilor” a fost cel mai bun de pe teren în prima etapă a Premier League, în victoria londonezilor cu nou-promovata West Bromwich Albion (1-0). Se pare că un cuvânt important l-a avut și presa din Hexagon, care i-a reproșat lui Domenech neselecționarea lui Nasri.
„Dacă nu câștigăm în Suedia este posibil să se vorbească despre Raymond Domenech ca fostul selecționer al Franței” – L”Equipe, cotidian francez
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER