Dinamo pregătește în detaliu derby-ul de duminică. Dincolo de propriile informații pe care le deține despre ideile tactice ale rapidistului Peseiro, Mircea Rednic apelează și la cunoștințele a doi dintre elevii săi: Marius Niculae și Julio Cesar. Dacă românul a fost antrenat de portughez la Sporting, brazilianul care a jucat la Olympiacos îl știe pe Peseiro din perioada Real Madrid și din vremea în care cei doi erau rivali în campionatul Greciei, în derby-urile Oly-Panathinaikos. De altfel, Rednic i-a trasat o misiune inedită lui Julio Cesar. Fundașul a urmărit partida Oțelul – Rapid, iar ulterior i-a raportat „Puriului” despre tactica folosită de Peseiro. Dinamovistul a analizat asemănările existente între formula adoptată de portughez la Rapid și cea de la Panathinaikos.
Cu trei mijlocași ofensivi, ca în Grecia
Printre altele, Cesar a observat că Peseiro preferă și acum același modul cu trei mijlocași ofensivi. Informațiile stoperului sunt foarte valoroase pentru Rednic, mai ales că antrenorul „câinilor“ nu a fost lăsat de rapidiști să intre pe stadionul din Galați, la meciul jucat cu porțile închise. "Mă cunosc cu Peseiro. El mi-a oferit multe informații despre Dinamo și m-a determinat să vin aici" – Julio Cesar, fundaș Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER