Emil Săndoi încerca și ieri să fie ponderat în afirmații, chiar dacă victoria tineretului în Țara Galilor a apropiat echipa sa de o calificare la barajul pentru turneul final al CE din 2009. Ați mers pe varianta victoriei sau era bun și egalul? Sincer, important era să nu pierdem. Țara Galilor avea cea mai bună cotă în grupă, bătuse Franța cu 4-2, marcase 17 goluri și, dacă ne învingea, era calificată și matematic. De aceea ei s-au concentrat foarte mult pe acest joc. Au adus jucători de la prima echipă și au făcut orice ca să ne bată. Am avut noroc la Wrexham? Am avut și noroc, dar și ei au avut altă dată. Jucătorii au resimțit o presiune foarte mare vizavi de acest joc și de aceea au făcut destule greșeli individuale și de marcaj, lucruri pe care nu aveau voie să le facă și care ne-ar fi putut costa. Cum ați mobilizat echipa? Le-am zis foarte clar: „Băieți, noi nu am pierdut de 16 meciuri, deci avem valoare. Am jucat cu Anglia, Franța, Italia, Portugalia și nu am fost învinși. Rezultatele astea nu vi le ia nimeni, dar, dacă nu ne calificăm, nu vor mai avea valoare”. Ce șanse avem acum să ajungem la baraj? Dacă batem în Bosnia, suntem aproape sigur la baraj. Calificarea se va juca până la ultimul meci și ar fi bine să terminăm pe primul loc, deoarece vom avea șansa de a evolua împotriva unor formații clasate pe poziția secundă în alte grupe.
Vă temeți de o eventuală euforie care îi poate lovi pe fotbaliști? Nu. M-am temut de meciul cu Țara Galilor pentru că am avut foarte puțin timp la dispoziție ca să-l pregătim. La următoarele jocuri perioada va fi mult mai mare. Jucătorii sunt conștienți că tot ce le lipsește este o calificare. Nu-mi fac probleme că vor fi cu nasul pe sus.
V-a lipsit mult Deac? Mi-a lipsit Deac, mi-a lipsit Bicfalvi. Nu avem un lot foarte numeros, pentru că nu avem o arie de selecție mare. Plus că toți jucătorii mei trebuie să evolueze la echipele lor de club și mai sunt probleme din punctul acesta de vedere. Pe cine ați remarca din echipă? Toți băieții au jucat bine. Tătărușanu a dat încredere echipei prin intervențiile lui și a confirmat că e un portar pe care se poate baza și echipa mare. Și nu numai pe el. Ce trebuie să facem ca să ajungem și noi la Olimpiadă? Teoretic, să terminăm în primele cinci echipe la turneul final al CE din 2011. Practic, mi-e greu să răspund la întrebarea asta.
"Generația aceasta a crescut foarte mult în ultimii doi ani și cred că o calificare la baraj ar putea fi socotită o performanță" – Emil Săndoi, antrenor România tineret
1 Doar o înfrângere a suferit actuala națională de tineret, aceasta consemnându-se în fața naționalei olimpice a Olandei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER