Un număr record de jucătoare din România se prezintă la startul ultimului turneu de Grand Slam al anului, ce debutează mâine pe terenurile de la New York.
Raluca Olaru (123 WTA, foto, stânga) a scăpat de necazurile medicale și a parcurs cu succes faza calificărilor. Victoria cu 6-2, 6-3 în fața portughezei de 15 ani, Michelle Larcher De Brito, o propulsează pe tablou, acolo unde anul trecut trecea un tur și ceda la Venus Williams. După cele trei succese în rundele preliminare, „Domnița Ralu” a aflat, surprinsă, numele adversarei din turul întâi: Edina Gallovits (foto, dreapta). Timișoreanca de pe locul 88 mondial își va face reintrarea în circuit ulterior fracturii de stres ce nu i-a permis să joace de la Wimbledon. Cele două se află la prima confruntare.
Meciul Olaru – Gallovits va fi primul duel românesc în turnee de Grand Slam, de la Roland Garros 1999 încoace. Atunci, Irina Spîrlea trecea în primul tur de Cătălina Cristea (6-4, 6-1). Alte tricolore în primul tur la New York sunt Sorana Cîrstea (adversară: Lucie Safarova) și Monica Niculescu (adversară: Kaia Kanepi).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER