„Dacă e nevoie aduc un psiholog la echipă”

  • Publicat:

Fluctuațiile în rezultate și meciurile pierdute în fața unor echipe accesibile ar putea avea urmări la nivelul mentalității. Însă până la rezolvarea lor, Poli caută să rezolve transferul lui Cejvanovic.

Se vehiculează aducerea unui nou fundaș. Este vorba de Radoslav Zabavnik?
Nu este în vederile noastre. Ultima dată când Dusan Uhrin Jr. mi-a prezentat un jucător a fost un fundaș dreapta. Dar noi așteptăm zilele astea rezolvarea în cazul lui Kenan Cejvanovic. Transferul lui Cejvanovic nu poate fi plătit. Atunci când mi se va prezenta o condiție legală de plată, voi face plata pentru el către Sloboda Tuzla.

Cum simțiți jocul cu Gloria Buzău?
Luăm trei puncte! Asta nu înseamnă că va fi ușor. Este un moment foarte greu. Dar în asemenea clipe își arată valoarea echipa. Acum îi doare și pe ei (n.r. – jucători). Pierd bani, pierd prime cât timp sunt sub locul șase. Sunt sume mari, la nivelul salariilor lunare. Acum au posibilitatea să urce în clasament, mai ales că urmează meciul cu Rapid, unde prima este mult mai mare.

Dar rezultatele slabe neașteptate de ce apar?
Când este ușor este problema, acele momente sunt tratate cu superioritate și lejeritate.

Este vorba de lipsa maturității sportive?
Sunt antrenori care din echipe mici reușesc să facă echipe mari, care cu talente mediocre fac rezultate mari. Lucrează la mentalitate și la nivel psihologic, asta trebuie să se întâmple. Poate este nevoie chiar de un psiholog la echipă, dar asta nu este treaba mea să stabilesc.

Simțiți vestiarul nepregătit din punct de vedere psihologic?
Eu nu am intrat în vestiar de când sunt la Timișoara. Nici în curtea interioară nu am intrat decât de câteva ori și atunci am fost doar pentru ședințe, în sala pentru așa ceva. Nu este treaba mea să intru.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Maria Popovici, transformare RADICALĂ după divorț. Fanilor nu le vină să creadă ce văd. Imaginile care îți vor da lumea peste cap
Maria Popovici, transformare RADICALĂ după divorț. Fanilor nu le vină să creadă ce văd. Imaginile care îți vor da lumea…
Ce se întâmpla în locuința lui Ronaldo în timp ce el juca pentru Al-Nassr. Georgina a făcut totul public pe internet
Ce se întâmpla în locuința lui Ronaldo în timp ce el juca pentru Al-Nassr. Georgina a făcut totul public pe…
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
ANIMAŢIE. Cursă nebună spre moarte: Tânărul care a murit în Lacul Pantelimon a furat maşina părinţilor, după o ceartă. Se ia în calcul şi varianta sinuciderii
ANIMAŢIE. Cursă nebună spre moarte: Tânărul care a murit în Lacul Pantelimon a furat maşina părinţilor, după o ceartă. Se…
Nu o să vă vină să credeți! Ce a fost mai întâi: PORTOCALA sau CULOAREA?
Nu o să vă vină să credeți! Ce a fost mai întâi: PORTOCALA sau CULOAREA?
Ce face pentru bani văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Cea mai bună din Bucureşti. Mario a scăpat de pedeapsa uriaşă
Ce face pentru bani văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Cea mai bună din Bucureşti. Mario a scăpat de pedeapsa uriaşă
Tânăra bătută cu bestialitate într-un hotel din Iași rupe tăcerea. Ce relație avea cu agresorul și ce i-a făcut în cameră
Tânăra bătută cu bestialitate într-un hotel din Iași rupe tăcerea. Ce relație avea cu agresorul și ce i-a făcut în…
Vor fi puși să plătească. Decizie în România pentru acești părinti cu copii: Nu mai putem accepta
Vor fi puși să plătească. Decizie în România pentru acești părinti cu copii: Nu mai putem accepta
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta ispită a sezonului 6 a făcut anunțul
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta ispită a sezonului 6 a…
×