Ambele la fel de spectaculoase la capitolul transferuri vara aceasta, Rapid și Dinamo țin ritmul și când vine vorba despre bonusurile financiare.
Jucătorii celor două echipe vor juca în Giulești pe cele mai mari prime oferite de conducători în startul de sezon. Diferența o face însă moneda. Dacă rapidiștii au promiși câte 5.000 de euro pentru o victorie în această seară, roș-albii luptă pentru 5.000 de dolari de căciulă. Interesant este modul în care s-a ajuns la aceste cifre. Inițial, conform Regulamentului Intern, „câinii“ ar fi trebuit să primească doar 3.000 de dolari de jucător pentru trei puncte smulse în Giulești. Comunicatul acid al vișiniilor la adresa dinamoviștilor, în care atrage atenția cuvântul „avorton“, a schimbat însă planurile în „Ștefan cel Mare“.
Cristi Borcea (foto) a suplimentat bonusul cu alți 2.000 de dolari, din dorința de a se răzbuna pe giuleșteni. În plus, șeful „câinilor“ le-a împărțit jucătorilor câte 10.000 de dolari în zilele premergătoare derby-ului, adică primele pentru rezultatele din debutul Ligii I, abordând o tactică de stimulare psihologică.
De partea cealaltă, Taher a dublat și el prima de 2.500 de euro, motivat de gestul lui Borcea. Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER