Accidentat în debutul partidei dintre Universitatea Craiova și Farul Constanța mijlocașul echipei din Bănie, Julius Wobay, va reveni la antrenamentele echipei peste două săptămâni, perioadă în care va mai urma un tratement de șapte zile la o clinică specializată din Ungaria.
 "Sper ca acest tratament să aibă efectul pe care mi-l doresc și să revin cât mai repede. În două săptămâni, după ce voi reveni, încep antrenamentele. La început probabil că mă voi pregăti separat și sper să revin în programul echipei cât de repede posibil", a spus Wobay.
Fotbalistul din Sierra Leone a spus că a fost tot timpul în legătură cu "juveții" pentru a afla rezultatele alb-albaștrilor.
 "Nu am putut să văd jocurile la televizor, dar am stat tot timpul cu telefonul în mână, am sunat să aflu rezultatele. Sunt fericit că au reușit să facă aceste meciuri bune. Nu îmi e teamă că nu voi mai fi titular pentru că voi munci mult să revin la forma de dinainte de accidentare. Îmi doresc să revin și să ajut echipa", a punctat Julius Wobay.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER