Succesorul lui Gheorghe Tadici pe banca tehnică a Oltchimului, croatul Ivica Rimanic spune că vrea să-și vadă jucătoarele antrenându-se cu zâmbetul pe buze. Ivica Rimanic declară că va crea în Zăvoi o echipă care se va antrena și va juca handbal cu plăcere. «Atmosfera este foarte bună, jucătoarele își doresc să muncească, să învețe lucruri noi. La mine, munca are prioritate, dar jucătoarele pot să învețe unele lucruri și cu zâmbind, nu doar atunci când antrenorul le strigă să facă ceva. Ele trebuie să înțeleagă că aceasta este munca lor, una pe care pot să o facă și zâmbind. Acesta este modul meu de a crea o echipă. Chiar dacă e vorba de o echipă unde trebuie să se muncească foarte mult, foarte serios, dar să se facă totuși într-o atmosferă relaxantă. Jucătoarele fac atmosfera, nu eu ca antrenor » spune croatul Rimanic. Noul tehnician al Oltchimul așteaptă data de 29 august, când la antrenamente vor veni și cele zece jucătoare care au participat la Olimpiadă. «Prima oară vom încerca să le refacem din punct de vedere fizic și psihic pe jucătoarele care revin de la Olimpiadă. Apoi vom trece și la munca tehnico-tactică, unde trebuie să facem aproape totul de la început. Nu mai avem prea mult timp până la startul sezonului și nu ne aflăm deloc într-o situație ușoară, mai ales că marele derbi cu Rulmentul vine atât de devreme, în etapa a treia. Brașovul dispune de un avantaj clar din acest punct de vedere pentru că nu a avut decât trei jucătoare la echipa națională, dar, trebuie să ne descurcăm în orice situație. Muller este un antrenor care, tot ca mine, a venit de puțin timp în România și îmi doresc ca meciurile dintre noi să fie dominate în primul rând de fair-play» a explicat Rimanic.
articol scris de Adi Georgescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER