Marcat încă de tensiunea a 90 de minute de foc și a unei duble manșe la finele căreia a reușit cea mai importantă performanță a carierei, Lăcătuș a apărut destins la conferința de presă. Cel puțin așa a vrut să pară. Le-a mulțumit jucătorilor, publicului, excluzându-se parcă din ecuația acestei calificări.„Chiar dacă a fost obținută greu și cu multă muncă, această calificare nu poate fi pusă la îndoială. Ambele manșe au fost la fel de intense și jucătorii trebuie felicitați pentru performanța lor, deoarece Galata este reprezentanta unui fotbal dezvoltat. O echipă cu investiții foarte mari”. Tehnicianul roș-albaștrilor s-a încruntat când a venit vorba de speculațiile referitoare la alcătuirea echipei. Lăcă, mesaj pentru „prieteni“ „Eu am avut încă de luni formula de echipă în minte… Nu știu de unde au apărut speculațiile legate de utilizarea lui Stancu”. Lăcătuș a continuat referindu-se la „prietenii” care „deja mă atacă și acum pe la emisiuni, numindu-mă Marius Becali. Să vorbească ei cât vor”. Lăcătuș a evitat să vorbească despre ce adversar ar vrea în Ligă sau de posibilele despărțiri și, în final, a recunoscut: „E cea mai mare performanță a mea, deci cea mai fericită zi din carieră, dar o trăiesc cu picioarele pe pământ!”
Â
"Să sperăm că o să reușim mai mult decât în anii trecuți în grupele Ligii Campionilor." – Marius Lăcătuș, antrenor Steaua
"Nu mi-am dorit un joc ofensiv, ci unul inteligent. Acum este important să ne prezentăm demn în Ligă și să evoluăm față de anul trecut!." – Emeric Ienei, fost antrenor Steaua
"Este o bucurie maximă, cea mai mare calificare din ultimele trei. E o surpriză că s-a calificat Steaua, pentru că e un club mai mic decât Galata." – Adrian Ilie, fost manager Steaua "O seară de vis. Mi-am trezit copiii la gol de fericire, prin reacția mea. Băieții au avut o atitudine exemplară și îi voi felicita mâine. Mi-e dor de Ghencea și într-o zi mă voi întoarce!." – George Ogăraru,fost jucător Steaua "Vedeți cum e viața? Dacă Szekely nu era accidentat, Bănel nu reușea să califice Steaua. Steaua e mai tehnică, dar încă nu poate trece de grupe în Liga Campionilor." – Cosmin Olăroiu, fost antrenor Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER