Agenția Datasport a scris că mijlocașul Paul Codrea a fost sufocat de agresivitatea adversarilor în partida pe care echipa AC Siena a pierdut-o, în deplasare, cu scorul de 0-1, în fața formației Atalanta Bergamo, în prima etapă a campionatului Italiei.
Sursa citată l-a notat cu 5 pe internaționalul român, considerat cel mai slab jucător de pe teren, alături de colegii săi Kharja și Maccarone. "Codrea a fost sufocat de agresivitatea adversarilor la mijlocul terenului și nu a reușit să garanteze nici cantitate și nici calitate în jocul Sienei", a scris Datasport.
În schimb, cotidianul L’Unione Sarda i-a acordat nota 5,5 lui Codrea.
Paul Codrea a început titular și a fost schimbat, în minutul 77, cu Frick, informează Mediafax.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER