La Dinamo e săptămâna și prezentarea. După cea a lui Tamaș, ieri a venit rândul lui Mitea. Mijlocașul a efectuat dimineață vizita medicală, după care a apărut la o conferințaă de presă organizată special pentru el. Jovial, îmbrăcat cu o cămașă albă la care, pe post de cravată, a asortat o eșarfă ce avea însemnele clubului, fotbalistul s-a arătat încântat de faptul că după doi ani în care mai degrabă nu a jucat și-a găsit, în sfârșit, o echipă unde este dorit cu adevărat. „Am ținut să vin acasă, am avut o perioadă neplăcută în ultimii doi ani, dar acum vreau să dau tot ce am mai bun pentru Dinamo și echipa națională”, au fost primele cuvinte ale mijlocașului. Apoi, Cornel Dinu i-a făcut o prezentare spectaculoasă jucătorului. „Mitea va purta la Dinamo tricoul cu numărul 14, așa cum avea Cruyff la Ajax în anii 70”, a spus „Mister”. Puțin copleșit de comparație, Mitea, ultimul transfer al bucureștenilor, a vorbit pe un ton timid despre ceea ce și-a propus: „Abia aștept să mă revăd cu fanii. Vreau să-i facem fericiți, să luăm titlul și să ajungem cât mai departe în Cupa UEFA”.
"Întotdeauna am ținut la jucătorii formați la Dinamo, iar Mitea este unul dintre ei. Este un fotbalist de care Dinamo și fotbalul românesc au nevoie" – Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo
"Sper ca întoarcerea acasă să fie pentru mine relansarea în fotbalul mare. Să arăt că merit să joc, atât la Dinamo, cât și la echipa națională" – Nicolae Mitea, mijlocaș Dinamo
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER