Bayern München, prima adversară a Stelei din grupele Ligii Campionilor, nu are parte de liniște înainte de debutul european. Podolski (foto, în dreapta) „are grijă” ca atmosfera din lotul bavarezilor să fie tensionată. Adus în 2006 pe „Allianz Arena”, după trei sezoane excepționale la FC Koln, „Poldi”, așa cum este poreclit vârful în vârstă de 23 de ani cu origini poloneze, pare să nu își mai găsească locul în echipa lui Klinsmann.
Ba mai mult, el s-a certat în ultima perioadă cu Uli Hoeness, managerul echipei din München. „Mă bucur că perioada de transferuri s-a terminat și Podolski se poate gândi acum doar la pregătirea sezonului ce a început”, spunea Hoeness criticându-l pe jucător, care și-a exprimat dorința de a pleca de la Bayern în repetate rânduri. „A fost o perioadă bună la Bayern, dar, cum s-a întâmplat să nu mai joc atât de bine, au sărit toți cu gura pe mine”, a replicat Podolski, care a ținut să mai precizeze: „Dacă ar trebui să semnez din nou cu Bayern, sincer, nu aș mai veni aici”. Ribery a revenit la antrenamente Franck Ribery, mijlocașul francez al lui Bayern, s-a antrenat ieri alături de echipă, chiar dacă nu a fost supus aceluiași „tratament” din partea antrenorilor. După accidentarea de la Euro, Ribery a suferit o intervenție chirurgicală la glezna stângă, perioada de refacere fiind estimată până spre sfârșitul lunii septembrie. Ribery poate reveni în jurul datei de 20 septembrie, în meciul de campionat cu Werder. Totuși, nu este exclus ca francezul să forțeze și să fie prezent și la meciul din Ghencea. 10 goluri a marcat Podolski în cele 50 de partide jucate pentru Bayern
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER