Nu e întrunire de taină într-o casă conspirativă să nu fie moț și Dumitru Dragomir. De câte ori nu l-ați auzit certificând „păi am fost eu de față”. În negocieri, litigii, tranzacții de toate felurile. E în zece locuri deodată. Misterios, doar în scandalul Timișoara s-a făcut mic de tot, pipernicindu-se într-un funcționăraș cu cotiere și creion chimic după ureche. Scuipă în vârful bont al creionului și mai taie șase puncte din agoniseala lui Poli. Detașat, impasibil de parcă Iancu și-ar fi înscris clubul în liga sârbă sau bulgară. Nu e războiul său. Deocamdată s-a proptit în uluca gardului ca o țață care vede doi puștani încăierându-se în țărână și strigă de plăcere „bătaie, bătaie!” ca să-și adune din casă toate neamurile și nu cumva să le scape panarama. Singura contribuție a șefului Ligii la elucidarea cazului Poli a fost demascarea lui Prunea, „peștele federalilor”. Ca să nu se plictisească în cantonament jucătorii de la echipa mare și de tineret înaintea meciurilor oficiale de sâmbătă. Ce s-ar mai văita paturile care-i găzduiau pe arbitrii veniți în București să oficieze meciurile Victoriei lui Dragomir! Lupul moralist. Patima personală bate patimile Timișoarei, abandonată să se descurce cum o taie capul. Poate că Timișoara nu calcă pe bătături într-atât FRF, cât Liga lui Becali, Copos și Borcea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER