Meciul din Cupa României, de la Pitești a însemnat un adevărat chin pentru ploieșteni, care au avut parte de ceva probleme în acest joc. Prima și cea mai importantă dintre ele, calitatea și dimensiunile terenului, care a pus mari probleme, calificarea aducând și pierderea, pentru mai multe etape a unuia dintre jucătorii importanți, căpitanul Cristi Vlad.
În minutul 40, Cristi a reușit să întoarcă în careu, în fața porții, o minge pentru Ștefan Ciobanu, care a și marcat golul egalizator la această fază, dar a plătit scump efortul făcut. Din inerție, acesta a depășit linia de fund a terenului, la doar un metru în spatele acesteia fiind însă un șanț, mascat de iarbă! Vlad a călcat cu piciorul stâng în acest șanț, călcâiul „trăznind”, așa cum a spus chiar el! Cristi a fost schimbat imediat de Răchită, din cauza durerilor acesta neputând să pună piciorul în pământ, măcar.
Vlad a fost dus la un spital din zonă, unde a fost însoțit și de tatăl jucătorului de la FC Ploiești, Păduraru, care este asistent medical în Pitești, pentru a i se fixa piciorul într-o gheată gipsată și a i se administra câteva calmante. Vlad a revenit la teren după terminarea meciului, doctorul Mircea Miu temându-se de o fisură a călcâiului! Din păcate, jucătorul nu poate efectua nici analize de tip RMN, deoarece are o tijă metalică în umăr, un verdict clar privind diagnosticul și perioada de repaus urmând să se afle de abia peste câteva zile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER