După ce Pițurcă îl atacase voalat la finalul meciului din Feroe, ca urmare a faptului că Petrescu a spus că „trebuie schimbat ceva la națională”, cei doi s-au împăcat ieri. „După meciul cu Lituania, am spus că rezultatul este un dezastru și că trebuie schimbat ceva. N-am specificat însă nimic despre antrenor. Pițurcă a fost antrenorul meu, a fost colegul meu și nu mi-aș permite să spun că trebuie dat afară! Chiar în această dimineață (n.r. – ieri) l-am sunat pe Victor Pițurcă și i-am spus că nu am declarat nimic despre el. Și-a cerut scuze, dacă eu cred că m-a deranjat ceea ce a spus el. I-am acceptat scuzele, dar eu nu sunt în conflict cu Victor Pițurcă și cu ce face el la echipa națională. Pe mine mă interesează doar Unirea Urziceni”, a spus ieri „Bursucul”. Fostul internațional a precizat însă că palmaresul îi permite să-și exprime părerile despre prima reprezentativă: „Am patru prezențe la turnee finale, cred că am dreptul să spun cum se comportă echipa națională. Ca să epuizez subiectul, cred că victoria cu Feroe este importantă și că echipa națională își va reveni”.
"Cei care nu sunt mulțumiți, să-și vadă de munca lor! Mă voi lua de derbedeii ăștia până la urmă" – Victor Pițurcă, selecționer România
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER