Într-un interviu acordat cotidianului Gazzetta dello Sport, Cristiano Ronaldo spune că nu vede nimic rău în faptul că rivalii de la Manchester City au fost cunpărați de un grup de miliardari arabi din Abu Dhabi.
"Să fim serioși, nu se poate fotbal fără o susținere financiară. Oricum, este bine să fie concurență, mie nu-mi place să alerg de unul singur.
Gândiți-vă la felul în care s-a schimbat Chelsea dupâ sosirea lui Roman Abramovic. Au luat titlul după 50 de ani de secetă și au recidivat anul următor. Sunt convins că și City are acum alte pretenții și alte obiective", a declarat jucătorul lui Manchester United.
În ceea ce privește un eventual transfer al său la rivalii tradiționali din oraș, recentul câștigător al Ghetei de Aur a vrut să fie categoric. "Niciodată în tricoul altei echipe din Manchester", dezmintind astfel zvonurile care-l dădeau transferat la City, club care oferă sume fabuloase pentru a-i cumpăra pe cei mai valoroși fotbaliști.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER