Fostul tehnician al lui Chelsea, israelianul Avram Grant (foto), ratează reîntâlnirea cu Clujul. Puțină lume știe că antrenorul care a jucat cu englezii finala Champions League a vizitat Clujul în urmă cu doi ani.
Grant a venit la Cluj în calitate de oficial al celor de la Portsmouth în anul în care CFR își dorea un meci pentru a sărbători centenarul cu formația engleză. „Grant a venit pentru o zi, dar a rămas impresionat de Cluj, astfel că și-a prelungit șederea cu două zile. Din păcate, nu a crezut că vom face lucrările pe care noi îi spuneam că le vom face la stadion și amicalul a căzut”, povestește un oficial clujean. În acel an s-a jucat meciul cu Benfica la prezentarea echipei ce avea să devină campioană. Interesant este că la fel ca și atunci, lucrările de modernizare a stadionului și a împrejurimilor se termină și acum cu câteva ore înainte de începerea unui meci deosebit de important. Cu puțin timp înainte de jocul cu Chelsea în Gruia se turna încă asfalt.