Mircea Lucescu trece printr-o perioadă dificilă la cârma lui Șahtior Donețk, rezultatele slabe din campionat aducând cu ele contestări vecine cu amenințările din partea fanilor „minerilor”.
Tocmai de aceea, lui Mircea Lucescu i s-a impus obținerea de rezultate în Europa, parcursul dezastruos din competiția internă putând fi „salvat” doar de o calificare în premieră în faza optimilor de finală ale Ligii Campionilor. Totuși, având în vedere „tradiția” ratărilor consecutive din ultimele patru sezoane, situația este una cât se poate de neplăcută pentru Lucescu. Patronul Rinat Ahmetov se gândește deja la posibilii înlocuitori, dar scenariul nu se oprește aici în ceea ce-l privește pe antrenorul român.
Conform unor surse apropiate federației, în cazul plecării lui Victor Pițurcă de la echipa națională, Mircea Lucescu va deveni noul selecționer, în niște condiții „speciale”. Tehnicianul va fi adus inițial la Dinamo, unde este dorit în primul rând de Cristi Borcea, urmând a fi detașat ca antrenor al primei reprezentative, cu salariul plătit însă tot de clubul din „Ștefan cel Mare”. Această situație nu ar fi ceva nou pentru „Il Luce”, care a mai condus naționala în timp ce era angajat la Corvinul Hunedoara (octombrie – decembrie 1981) și la aceeași Dinamo (aprilie – septembrie 1986).
FC Barcelona, marele hop
Până atunci însă, tot „planul Lucescu” ar putea să cadă în cazul fericit al calificării lui Șahtior în premieră în optimile Ligii. După startul bun din grupe, 2-1 la FC Basel, Răzvan Raț și compania dau piept astăzi cu marea favorită FC Barcelona, învingătoare și ea în prima etapă, 3-1 cu Sporting Lisabona. Tehnicianul catalan Josep Guardiola nu va putea conta pe Jorquera și Sylvinho, medicii recuperându-l însă pe uruguayanul Martin Caceres, absent din derby-ul cu Espanyol din Primera.
"Chiar dacă Mircea Lucescu va pleca de la Șahtior, nu se pune problema ca el să vină la națională în locul lui Pițurcă" – Ionuț Lupescu, director general FRF
1 O victorie acasă au Lucescu și Șahtior în fața Barcelonei, în precedenta întâlnire din grupe, 2-0 în sezonul 2004-2005. Ambele goluri au fost marcate de Agahowa (foto, în dreapta), între timp plecat de la Șahtior
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER