2,03 metri și prima convocare la echipa națională. Aceste două aspecte au constituit motivele pentru care tânărul portar al Timișoarei a intrat în vizorul jucătorilor mai experimentați. După ce marți, Chivu l-a numit „Salată”, Pantilimon a intrat imediat în colimator. La ședința foto pentru Dacia, Adi Mutu a sărit ca ars în momentul în care fotograful l-a încurcat pe bănățean cu căpitanul Chivu. „Ce faceți, îl confundați pe Cristi cu păluga asta?!”, a încercat să glumească „Briliantul“, însă reacția portarului a fost surprinzătoare: a băgat capul în pământ și a dat să plece, moment în care a fost strigat de ceilalți să se întoarcă pentru fotografii. Episoade asemănătoare s-au întâmplat și la cele două antrenamente de până acum, Pantilimon reacționând la fel. „O dată a plecat din vestiar mai repede. Am încercat să-i explicăm că așa pățesc cei noi, dar tot supărat a rămas!”, a povestit unul dintre jucători.
"Eu cred că Pantilimon s-a acomodat, de vreme ce în două ore de antrenament, nu a luat gol."– Mircea Sandu, președinte FRF
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER