Selecționerul României, Victor Pițurcă, nu contenește să-i surprindă pe jurnaliștii din "Hexagon" . Publicația France Football a întocmit un portret inedit antrenorului român, a cărui poreclă, "Satana", nu mai miră deja pe nimeni.
"Pițurcă este încă apreciat în țara sa pentru performanțele obținute ca jucător. Însă selecționerul a depășit jucătorul. Cu el antrenor, românii au ținut în șah Franța și Italia la Euro. I se reproșează însă caracterul impenetrabil, faptul că e schimbător și înșelător. Pițurcă este un jucător formidabil de poker, cu o privire rece, îmbrăcat numai în negru când este în afara gazonului. Porecla sa? Satana! Pițurcă acceptă rolul de Satana. Numărul mașinii sale este 666, simbol mistic al diavolului. Și numărul său de telefon include această combinație numerică. S-a descoperit că unchiul selecționerului a locuit mult timp într-un cimitir. Apoi, o casetă de supraveghere de la un cazino a arătat că Pițurcă trișa. Pentru a încorona totul, Pițurcă va fi acuzat de DNA în zilele de după meci în cazul în care este implicat controversatul patron de la Steaua, Gigi Becali. Un plan diabolic pentru a pregăti încrezător meciul cu Franța!", scrie France Football.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER