Fundașul Dorin Goian a înscris aseară golul cu numărul 1.000 al primei reprezentative. Stelistul nu a mai marcat pentru România de la meciul cu Olanda, din preliminariile Campionatului European, când unica reușită a partidei a aparținut aceluiași Goian. Deși golul cu numărul 1.000 a mai fost contorizat o dată în istoria naționalei, fiind marcat în 2005 de Mutu, într-un meci cu Andorra, FRF a fost nevoită să anuleze 33 dintre jocurile care se aflau în palmaresul tricolorilor, deoarece atunci s-a folosit o selecționată olimpică sau una divizionară, ceea ce contravine legilor UEFA și FIFA. În aceste condiții, golul lui Goian a devenit golul cu numărul 1.000 din palmaresul naționalei.
"Golul 1.000 reprezenta mai mult dacă am fi câștigat astăzi, însă ăsta e fotbalul. Dacă plecam cu 2-0 la pauză, nu ne mai egalau. E o grupă echilibrată, se joacă încă. Am căzut fizic, nu am mai pus presiune pe ei și ne-au dominat. A doua repriză ne-am retras prea mult. Dacă aveam mai multe faze fixe, probabil altul era scorul." – Dorin Goian, fundaș România
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER