Mergând la piscina unuia dintre hotelurile din București, ai șanse să dai nas în nas cu Dani Coman. Portarul Rapidului… pe foaie pentru că pe teren nu a mai fost văzut de foarte mult timp.
Giuleștean încă în acte, fotbalistul face recuperare după ultima accidentare suferită. O entorsă de gradul I la genunchiul drept, apărută cu mult ghinion la un antrenament oarecare al echipei a doua a clubului, acolo unde fusese exilat de către conducerea alb-vișiniilor. „M-am accidentat chiar la penultimul plonjon, la unul dintre antrenamente, de fapt, în acele minute când după ședința de pregătire mai stai să mai exersezi anumite lucruri”, a început dialogul cu rapidistul. În maximum două săptămâni va fi apt
Întrebarea firească: „Când te vom vedea din nou pe teren?” Răspunsul are o doză de optimism: „La cum decurge recuperarea cred că în două săptămâni maximum pot intra din nou pe gazon”. Dar întrebarea cea mai importantă este „unde?”, moment în care goalkeeperul stă puțin pe gânduri, iar după un scurt oftat spune: „Păi, nu știu… Depinde de conducere. După jocul cu FC Argeș, domnul Taher mi-a zis că voi fi luat la echipa mare. Mi-a mai spus că a fost o greșeală ca eu să mă duc la echipa a doua”. Din dialogul cu „Robocop” reiese clar faptul că nu este deloc sigur de unde va juca. E greu să mai ai încredere în ce ți se spune de sus după tot ce a fost, după toate negocierile legate de salariul său, după toate frecușurile, șicanele și toate discuțiile purtate cu conducerea clubului.
După ce a scăpat de ghips, de fiecare dată când merge la piscină, Dani Coman este însoțit de bunul său prieten, Emil Dică, aflat și el în dizgrația actualei conduceri, pentru că are în buzunar o dezlegare de 500.000 de euro și joacă la echipa a doua. Amândoi speră să plece liberi de contract la anul. 180.000 de euro este salariul anual al lui Dani Coman la Rapid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER