Trei dintre echipele de club romanesti participante in editia 2008/09 a cupelor europene si-au facut debutul sambata, in Challenge Cup, a treia competitie ca valoare dupa Liga Campionilor si Cupa CEV. La masculin, in Sala "Lucian Grigorescu" din Bucuresti, formatia masculina Dinamo Bucuresti a castigat cu 3:0 (14, 13, 25) disputa cu Nea Salamina Famagusta (Cipru). La partida care a durat 76 de minute au asistat 400 de spectatori. In Bulgaria, la Pernik, Steaua Bucuresti a pierdut cu 0:3 (-22, -25, -17) in fata lui Marek Union Ivkoni Dupnita. Intalnirea a durat 79 de minute. La feminin, in sala din Targu Mures, Neumarkt s-a intrebuintat serios pentru a castiga meciul cu Mincianka Minsk (Belarus): 3:2 (-15, 23, -23, 22, 10). Meciurile retur se vor disputa pe 18 octombrie. Spre deosebire de anul trecut, in aceasta editie se tine cont de setaverajul general in cazul in care fiecare echipa castiga un joc.
Stire de Marian BURLACU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER