Jose Mourinho nu a fost singurul om interesat de jucătorii naționalei României. Sâmbătă, în tribunele arenei „Farul“ din Constanța, s-a aflat și un trimis al lui Juventus Torino care i-a urmărit pe stelistul Dorin Goian și pe dinamovistul Gabi Tamaș.
„Bătrâna Doamnă“ are probleme foarte mari în compartimentul defensiv, mai precis în zona centrală, după accidentările lui Mellberg și Legrottaglie. Astfel, oficialii alb-negrilor au început să caute înlocuitori pentru aceștia, doi dintre cei vizați fiind Goian și Tamaș. Conform cotidianului italian Gazzeta dello Sport cele mai mari șanse, dintre cei doi, de a ajunge la Juventus le are fundașul central din „Ștefan cel Mare“, aflat la Dinamo sub formă de împrumut de la Auxerre. Avantajul lui Gabi este prețul de 4 milioane de euro cerut de francezi, unul considerat rezonabil de oficialii italieni.
În ceea ce-l privește pe „turnul de control” al Stelei, lucrurile sunt ceva mai complicate din cauza pretențiilor financiare ale lui Gigi Becali. Jurnaliștii de la Gazzeta dello Sport au scris că suma de „măcar 12 milioane de euro“ dorită de latifundiarul din Pipera în schimbul lui Goian este una considerată prohibitivă. Pe de altă parte, oficialii de la Juve se bazează pe stilul schimbător al patronului stelist, sperând ca până în mercato-ul din iarnă să ajungă la o înțelegere benefică pentru ambele părți. „Goe“, prea scump pentru Panathinaikos
În ciuda faptului că presa elenă a avansat de ieri posibilitatea unui transfer, din iarnă, al fundașului Dorin Goian de la Steaua la Panathinaikos Atena, oficialii „verzilor“ au negat acest lucru. Impedimentul principal este prețul mare al internaționalului de 27 de ani, cei de la Panathinaikos orientându-se deja spre brazilianul Luizao de la Benfica Lisabona.
24 de selecții are Dorin Goian în echipa națională pentru care a înscris de patru ori
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER