Criza financiară care a zguduit bursele din toată lumea nu l-a ocolit nici pe patronul lui Chelsea care, spun gurile rele, ar fi pierdut miliarde de euro datorită scăderii dramatice a valorii acțiunilor firmelor sale cotate la burse. Bineînțeles, i-au rămas destule alte miliarde, plus bunurile fixe a căror valoare este de așteptat să înceapă să crească din nou, odată momentul neplăcut depășit.
Salvați ceea ce se poate!
Acesta a fost ordinul lui Abramovich către oamenii săi din toată lumea. Din păcate pentru Daria Zhukova, viitoarea sa soție, febra care a cuprins imperiul financiar al rusului a determinat, de la sine, amânarea nunții care era prevăzută pentru luna octombrie. Din fericire, Daria, care este motivul divorțului lui Abramovich de prima sa soție, Irina, a înțeles despre ce este vorba și s-a consolat cu ideea că amânarea era inevitabilă.
O nuntă ca-n povești
Din surse apropiate miliardarului ex-sovietic, cu ocazia căsătoriei este prevăzută o megapetrecere care nu poate să treacă neobservată. Trebuie luat în calcul faptul că se vor organiza chefuri monstruoase în șase orașe diferite, numărul de invitați va fi de numărul miilor, iar rochia sa albă de nuntă, creată special de Cavalli, va costa sute de mii de euro.
articol de Octavian METONI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER