Acționarul dinamovist Vasile Turcu a spus astăzi, la o zi după înfrângerea echipei sale în fața celor de la CFR Cluj, că s-a acționat în grabă în ceea ce privește transferurile de jucători. Acesta a precizat la sptfm că nici jucători precum Ropotan sau Cristea nu mai dau randamentul scontat:
"Cred că ne-am grăbit și am cumpărat jucători care nici nu merită să îmbrace tricoul lui Dinamo. Ne dorim performanță acum și nu putem să așteptăm 2-3 ani pentru a avea performanțe. Aveam încredere în Ropotan și in Cristea, dar nu le mai iese jocul.Sunt dezamăgit de evoluția de la Cluj, dar trebuie să trecem peste", a spus oficialul "câinilor" la sptfm.
CITEȘTE UN ARTICOL DESPRE SITUAȚIA DE LA DINAMO, PE BLOGUL LUI LUCIAN LIPOVAN
În ciuda atacului voalat la Mircea Rednic, cel care se ocupă de transferuri la Dinamo, acționarul spune că are în continuare încredere în stafful tehnic.
"Am încredere în Mircea Rednic și în staff-ul tehnic că o vor scoate la capăt și vom ieși din criză", a încheiat vicepreședintele grupării din Ștefan cel Mare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER