Suporterii Stelei au trecut repede peste șocul demisiei lui Marius Lăcătuș. Astfel, aceștia și-au exprimat preferințele pentru înlocuitorul lui Marius Lăcătuș în sondajul inițiat de ProSport.
La întrebarea "Cine ai vrea să vină în locul lui Lăcătuș la Steaua?" au răspuns până acum aproape 3000 de suporteri, cu două preferințe clare: fostul antrenor Oleg Protasov și antrenorul Unirii Urziceni, Dan Petrescu.
Aproape 40 % dintre suporteri îl doresc pe Oleg Protasov, în timp ce 31% dintre ei îl doresc pe Dan Petrescu.
La mare distanță, cu aproape 6% din sufragii, se află Cosmin Olăroiu, în timp ce Ioan Ovidiu Sabău are aproape 5%.
Pe locurile următoare se clasează Massimo Pedrazzini, Cristiano Bergodi și pe ultimul loc este antrenorul Cataniei din Serie A, Walter Zenga.
Â
ProSport analizează atuurile și punctele slabe ale primelor trei opțiuni ale suporterilor, Protasov, Petrescu, Olăroiu
Oleg Protasov este foarte apreciat de suporterii Stelei pentru jocul ofensiv practicat de echipă în mandatul său. Inclusiv patronul Stelei, Gigi Becali, a declarat în repetate rânduri că vrea ca echipa sa să-și domine adversarii, "să joace fotbal". Ca puncte slabe, antrenorul ucrainean are ratarea calificării în Champions League în dubla cu Rosenborg.
Dan Petrescu are ca principal atu, aprecierea de care se bucură din partea lui Gigi Becali, care a spus, nu o dată, "Dan Petrescu va fi noul antrenor al Stelei". Un alt atu important al antrenorului de la Unirea Urziceni este apropierea față de Ioan Becali, vărul finanțatorului stelist. Ca punct negativ se poate menționa faptul că a fost contestat de o parte a suporterilor steliști, după ce a acceptat să antreneze pe Rapid.
Un mare impediment în calea lui Dan Petrescu este noul regulament al antrenorilor, care interzice tehnicienilor să antreneze două echipe de Liga 1, în același timp, indiferent sub ce titulatură.
Cosmin Olăroiu are de partea sa rezultatele obținute în mandatul său la Steaua, când a ajuns în semifinalele Cupei UEFA și la fel de important, este considerat de patronul Gigi Becali un mare antrenor. Acesta a declarat de multe ori că Olăroiu este cel mai bun antrenor cu care a lucrat.
Ca "bilă neagră", Olăroiu nu se bucură de popularitate în rândul suporterilor, în principal pentru stilul închis, defensiv pe care îl imprimă echipelor sale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER