Patimile lui Bute

Patimile lui Bute
  • Publicat:
  • Actualizat:

La Montreal plouă și e frig. Trei grade ziua la sfârșitul lui octombrie sună bine, spun localnicii. Culmea, încă nu a nins.

Lucian Bute se scoală la șapte jumătate spre opt în fiecare zi și are gura uscată. Primul instinct îl poartă către sticla cu apă, dar cel de-al doilea îl întoarce din drum. Mai are puțin până la cântarul oficial și orice gram în plus atârnă precum un pumn la ficat. Așa că rabdă și visează la o friptură și la ceva de băut mai acătări ca la o altă centură. Ziua începe cu o alergare ușoară. Dacă nu ar ploua, ar face-o în apropierea casei sale din Laval, dar vremea îl trimite la sală. 45 de minute pe pistă. Mai are aproape trei kilograme de dat jos, însă spune că e în grafic. „Am avut și momente mai grele”, afirma el.

E nebărbierit, slăbit și are ochii injectați. Nici n-ai spune că e Mister KO, care zâmbește prin reclamele canadiene. Pare mai degrabă un om certat cu propria soartă. „Lasă, că de joi o să fiu alt­fel. Cântarul e coșmarul oricărui boxer. În seara dinaintea meciului mă bărbieresc. O să fie bine și pe ring”, declara el optimist.

Așteaptă prânzul cum îl așteaptă copiii pe Moș Crăciun, deși acesta nu îi aduce decât o salată verde, un pește și o sticlă mică de apă. „De acum pot spune sărut-mâna peste masă. Până la cântar nu mai văd nicio felie de măr. O să dorm ca să uit de foame. Ba nu, mă duc la concertul Madonnei. De ce? Trebuie să mă acomodez cu infernul din sală”, explica în glumă Lucian. Apoi oftează. „Nici să scuip nu mai pot”, scapă printre dinți campionul mondial IBF la supermijlocie.

Până la concert mai are un antrenament. De data asta pe ring. Bute pare ca o fiară. Lovește sacul de box cu furia unui om care s-a chinuit mult și își repetă mereu că nu concepe să nu rămână numărul unu mondial. „La 28 de ani n-am voie să mă gândesc la înfrângere”, punctează gălățeanul.

De azi scapă la mâncare

După cântarul oficial care va avea loc astăzi la ora 14:00 locală (21:00 la București), Lucian Bute poate mânca oricât și orice. Important e ca atunci când se urcă pe cântar să nu aibă mai mult de 76,3 kilograme (în mod normal, el coboară de la 85 kg). Până la ora meciului, Lucian speră să pună pe el patru kilograme, în mare parte lichide.

"Nu trebuie să mă iau la trântă cu adversarul, ci să îl domin prin inteligență și lovituri rapide. Aici va fi cheia" – Lucian Bute, campion mondial IBF

22 de victorii ca profesionist are Lucian Bute, 18 dintre ele fiind obținute prin KO. El nu a pierdut nicio partidă până acum

 

Iulian Anghel / Autor
A intrat în presa sportivă în 1995 la „Sportul românesc” și a fost pe rând colaborator, redactor, editor, șef departament reporteri speciali, redactor șef sport la Gazeta Sporturilor, Prosport și Adevărul. A revenit full-time în presă după cinci ani petrecuți la Minsterul Afacerilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Un oficial german vrea relaxarea sancțiunilor împotriva Rusiei.  El afirmă că măsurile afectează mai mult Germania și UE decât pe Putin
Un oficial german vrea relaxarea sancțiunilor împotriva Rusiei. El afirmă că măsurile afectează mai mult Germania și UE decât pe…
Ce și-a cumpărat omul de afaceri găsit mort într-o parcare din București înainte de tragedie 😲
Ce și-a cumpărat omul de afaceri găsit mort într-o parcare din București înainte de tragedie 😲
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe Arena Naţională:
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe…
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Comisarul-şef din Timișoara care găzduia petreceri cu droguri, acuzat în 2023 că apăra traficanții. Reclamația, retrasă brusc:
Comisarul-şef din Timișoara care găzduia petreceri cu droguri, acuzat în 2023 că apăra traficanții. Reclamația, retrasă brusc: "Au protecţia lui"
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei Comăneci
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei…
Cum arată Claudia Presăcan și ce a ajuns să facă pentru bani, la 25 de ani de la retragerea din gimnastică
Cum arată Claudia Presăcan și ce a ajuns să facă pentru bani, la 25 de ani de la retragerea din…
Interzis pentru cei care au casă la curte. Copacul pe care nu ai voie să-l plantezi niciodată în curte
Interzis pentru cei care au casă la curte. Copacul pe care nu ai voie să-l plantezi niciodată în curte
Cine este bărbatul găsit fără suflare într-o parcare din Voluntari. Andrei era un afacerist din  Bacău și avea un copil, rămas orfan de tată
Cine este bărbatul găsit fără suflare într-o parcare din Voluntari. Andrei era un afacerist din Bacău și avea un copil,…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×