Alexandru Pițurcă a adus cele trei puncte pentru Pandurii Tg. Jiu printr-o reușită marca "Pippo Inzaghi". Fiul selecționerului l-a culcat pe Kuciak printr-un "luft", mingea a rămas norocos la el și, din 6 m, a înscris în poarta goală.
Impulsionați și de frigul de afară, pandurii lui Cârțu au început în forță partida contra elevilor lui Hizo.
"Sorinaccio" își calcă în picioare renumele și își surprinde adversarul printr-un joc ofensiv, în viteză, care ține în picioare puținii, dar gălăgioșii spectatori din tribune.
Pițurcă are prima ocazie chiar în debutul meciului, dar tușierul îl oprește pentru o poziție de off-side. Moldovenii patronați de Porumboiu sunt surprinși de determinare elevilor lui Cârțu și se văd nevoiți să stea în jumătatea lor.
Andronic este înlocuit încă din minutul 24, cu Temwanjera și meciul se mai echilibrează. Dar tot gorjenii sunt mai periculoși și Tilincă îi zguduie scaunul lui Hizo, dar lobul trimis de acesta se duce pe lângă poartă.
Pauza vine și vasluienii răsuflă ușurați după o repriză dominată de gorjeni.
Vasluienii intră mai motivați în teren, poate și pentru că Hizo i-a muștruluit serios la vestiar, dar Burdujan și N’Doye nu reușesc să perforeze poarta apărată foarte bine de Mingote. Temwanjera încearcă și el o foarfecă, dar balonul se încăpățânează și nu vrea să intre în poartă.
Cârțu își intră și el în rol și se ceartă cu arbitrii, dar Marius Avram ia atitudine și îl invită să-și vadă elevii din tribună.
Gorjenii par că se descurcă mai bine fără Cârțu pe bancă și deschid scorul prin Pițurcă, după o gafă a lui Panait.
Pandurii se trezesc și fac spectacol pe teren. Stângă are ocazia de a mări avantajul, dar Kuciak se opune.
Vasluienii devin din ce în ce mai nervoși și N’Doye vede direct "roșu" după o intrare criminală asupra lui Stângă.
Pandurii ratează ocazie după ocazie, Raskovic trage în portar din 6 metri, Pițurcă face spectacol și reia din foarfecă în aplauzele publicului.
Elevii lui Hizo încearcă egalarea în ultimul minut, Kuciak urcă și el în atac, dar tabela rămâne neschimbată și "Dulăul" are motive serioase să-și facă griji pentru scaunul său.
Urmărește live text desfășurarea partidei dintre Pandurii și Vaslui pe www.prosport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER