Fathi Taher va reveni din America pus pe fapte mari. Iordanianul are de gând să schimbe tot stafful administrativ al Rapidului! Astfel, primul care va fi pus pe liber de patronul „feroviarilor“ va fi directorul general Constantin Zotta.
Situație stranie, din actuala conducere administrativă a clubului giuleștean nu va mai rămâne de săptămâna viitoare decât directorul general adjunct, Nicolae Manea! Fathi Taher este nemulțumit de modul în care fondurile grupării giuleștene au fost gestionate în pauza de vară și îl consideră pe Constantin Zotta direct responsabil de acest lucru.
Arabul îi reproșează acestuia că au fost aduși în Grant jucători mediocri și pe bani mulți, dar și faptul că Jose Peseiro a avut parte de un contract beton, din care au lipsit clauze de performanță. Și managerul sportiv al formației giuleștene, Cristi Costache, va fi înlăturat de Fathi Taher. Grigore Sichitiu, deja mazilit
Primul scaun care a căzut în Giulești a fost cel al lui Grigore Sichitiu. În momentul în care Jose Peseiro a fost reconfirmat antrenor la Rapid, Sichitiu și-a pierdut postul de director general adjunct. Motivul a fost explicat chiar de Fathi Taher: „Nicolae Manea va avea postul lui Sichitiu, el nu vorbea decât câteva minute după antrenamente cu Peseiro. Nouă ne trebuie un om care să stea toată ziua la club și care să se ocupe de echipă“.
"Eu sunt la serviciu acum. Sunt în birou. Dacă eram demis, probabil că nu mai eram aici" – Cristi Costache, manager sportiv Rapid
"Nici vorbă de așa ceva. Nu am fost demis. Nu am fost anunțat de nimeni de acest lucru" – Constantin Zotta, director general Rapid
Copos: „Taher nu răspunde la telefon!”
George Copos a încercat să ia legătura cu Taher însă nu a reușit să dea de arab pentru că acesta are telefonul închis! „Domnul Taher e în SUA… Eu nu o să vorbesc niciodată urât de el. A venit la Rapid cu gânduri bune. Și avem o relație corectă. Am încercat să vorbesc cu el, dar este ocupat, are telefonul închis“, a spus Copos.
Jucătorii nu știu cine le e patron!
Costin Lazăr a dezvăluit că jucătorii Rapidului se întreabă cine este patron la Rapid, Copos sau Taher. „Noi nu știm cine ne conduce. Oricum, Rapid va exista și fără noi, și fără domnul Copos. Este o echipă de tradiție, care nu va da faliment. Dacă Taher și Copos ar pleca, sunt convins că se va găsi cineva care să vină să le ia locul”, a spus Lazăr.
Zotta: „Sunt întârzieri la salarii”
Constantin Zotta recunoaște că jucătorii nu și-au mai primit salariile. „Sunt întârzieri de două săptămâni la plata salariilor fotbaliștilor, dar nu mai mari ca la alte echipe. Pe 10 octombrie trebuiau să primească banii“, spune Zotta. Surse din cadrul clubului dezvăluie pentru ProSport că elevii lui Peseiro vor avea banii în cont cel mai târziu pe 30 octombrie.
Cesinha, campion la transversală
Rapid a continuat ieri campania „Fotbalul cu zâmbetul pe buze“, demarată la începutul acestui an. Astfel, toți rapidiștii au participat la un concurs, aceștia trebuind să lovească transversala de la o distanță de 16 metri. După prima serie, doar Cesinha, Grigorie, Lazăr și Djalovic au nimerit bara de sus, câștigător fiind Cesinha.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER