Cunoscut ca un jucător dur, care nu se menajează, Dan Alexa făcea victime și în acea perioadă.
Actualul mijlocaș al formației FC Timișoara, apăra culorile "roș-albe" în acel sezon și a fost trimis pe teren încă din primul minut de Ioan Andone contra Stelei.
În minutul 79 Alexa a avut o intrare dură la Pompiliu Stoica, în urma căreia s-a ales cu "roșu" direct, iar jucătorul Stelei a ieșit de pe teren cu buza spartă. La finalul partidei, Alexa a declarat că nu a fost un fault de cartonaș roșu și că a fost mai mult o obstrucție: "A pasat înapoi și apoi a fugit. Eu i-am barat calea, a fost mai mult o obstrucție, am fost eliminat pe nedrept", descria Alexa faza în care a fost eliminat.
Replica lui Pompiliu Stoica nu s-a lăsat așteptată: "E culmea tupeului să spună dinamoviștii că Alexa a fost eliminat degeaba. Mi-a dat una în gură de m-am îngălbenit la față".
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER